Zilnic, cel puțin 50 de pacienți din raionul Nisporeni merg la farmacie pentru a beneficia de medicamente gratuite. Asta după ce, de la întâi februarie, Guvernul a majorat pragul de compensare până la 100 de procente în cazul celor care au asigurare medicală.

În cele mai dese cazuri, oamenii solicită medicamente compensate pentru tratarea infecțiilor respiratorii, care sunt frecvente în această perioadă.

”Aici aveți preparate eliberate parțial compensate, dar deoarece suma este acoperită toată, este acoperită de companie, ambele preparate, ar fi trebuit să le plătiți, vi se eliberează gratuit. Vă rog, să semnați aici. ”

Agripina Basoc din comuna Valea Trestieni s-a adresat specialiștilor de la Centrul de Sănătate Nisporeni pentru a-i indica  medicamente necesare mamei sale, care suferă de tensiune arterială. Ea a rămas plăcut surprinsă când a aflat că i se acordă preparatele absolut gratuit.

” Luați o pastilă înainte de mâncare, la orele 7. Pentru acestea dvs nu trebuie să achitați nimic.”

„Mămica mea de mult timp e bolnavă, suferă cu tensiunea. De mult timp îi ofer aceste medicamente, noi le luăm permanent. Suntem foarte bucuroși pentru asta. Știu că sunt foarte scumpe, trebuia foarte mulți bani, aproape i se ducea pensia, or trebuia să scoatem noi o sumă oarecare de bani din buzunare. Dar așa, muțumim!”  a spus beneficiara, Agripina Basoc.

Și ceilalți pacienți s-au bucurat enorm, pentru că au primit gratuit medicamentele necesare. Astfel, ei spun au economisit mai mulți bani.

”Eu primesc Ampril fără plată și Cardiomagnil tot fără plată. Eu sunt cardiacă și hipertonică. Foarte mult contează, este binevenit ceea ce a făcut la Parlament, suntem mulțumiți și sperăm că și la anul viitor să fie tot așa.”

”Sunt fericită nu nu mai scoatem din buzunar, aici pentru toate acestea trebuiau bani. Sunt pentru tensiune astea.”

” E mai bine, mai economisim, de pâine măcar să avem.  Sunt pusă la evidență cu tensiunea, îmi dădeau mai înainte la jumătate de preț, dar acum îmi oferă fără plată. ”

În lista medicamentelor compensate sunt incluse 148 de denumiri comune internaționale. Astfel, oamenii pot solicita preparate gratuit pentru maladii, cum ar fi: bolile cardiovasculare, respiratorii, endocrine, digestive, hepatită, astmul bronșic, pielonefrită  dar şi altele.

”Pentru fiecare denumire internațională s-a modificat suma compensată ca să fie un preparat, un medicament, cel puțin un medicament eliberat gratuit. Astfel, bolnavii beneficiază de medicamente gratuite. Asigurăm bolnavii cu medicamente compensate, anume acei care sunt asigurați, dar beneficiază de medicamente compensate și bolnavii neasigurați, anume cu maladiile psihice și diabet zaharat.  Zilnic noi avem câte 50 de bolnavi care se adresează după medicamente compensate,  ” a comunicat  farmacista-diriginte, Maria Iancu.

Pentru a beneficia gratuit de anumite preparate, oamenii trebuie să meragă la farmacie cu rețeta prescrisă de medicul de familie sau de  pediatru, endocrinolog, psihiatru și neurolog. De asemenea, pacienții pot merge la farmacie cu buletinul de identitate sau cu certificatul de naştere.

”Bolnavul când vine cu rețeta la farmacie, noi  suntem obligați să-i dăm mai întâi preparatul gratuit, dacă el refuză acest preparat, dar vrea anume o denumire comercială, atunci el trebuie să achite o sumă oarecare de bani.– În cazul în care un preparat nu se află în farmacie? În cazul acesta, noi suntem obligați timp de 72 de ore să-i oferim preparatul dat. În această perioadă când avem foarte multe infecții respiratorii acute, de preparate gratuite beneficiază copiii de la 0 la 18 ani,  ” a afirmat farmacista-diriginte, Maria Iancu.

Toate farmaciile trebuie să aibă afișate listele cu medicamentele gratuite. Pentru această inițiativă, Guvernul a planificat în bugetul de stat, suplimentar 60 de milioane de lei.