Opt polițiști din cadrul Sectorului nr. 1 din orașul Nisporeni se înghesuie de ani buni  în câteva birouri, care  nu le aparțin, pentru că nu dispun de un sediu al lor. Lipsa de spațiu și condițiile de muncă anevoioase vor deveni în acest an istorie datorită unui acord între administrația publică locală și Inspectoratul General al Poliției. Acesta prevede înălțarea unei clădiri chiar în inima orașului.

Cei opt angajați, între care cinci sectoriști activează într-un sigur birou cu suprafața de zece metri. La fiecare dintre ei le revine în jur de doi metri. Polițiștii susțin că lipsa de spațiu este și mai evidentă, atunci când trebuie să audieze cetățenii.

”Ne vine foarte greu, fiindcă activăm la moment cinci colaboratori într-un birou de practic zece metri patrați,  iar când la fiecare cinci colaboratori mai vine și câte un cetățean, pentru a fi audiat sau chestionat, vă dați seama, că sunt niște condiții nu prea bune,” a spus polițistul de sector, Ion Pahomea.

”Noi activăm pe sectorul numărul 1 Nisporeni cinci colaboratori de poliție și suntem nevoiți când în birou persoanele care sunt citate suntem nevoiți să le audiem pe rând și este mai greu, merge și lucrul și de activat este mai greu, dar un sediu nou ne-ar ușura și lucrul nouă și ar fi mai bine de lucrat. O să avem fiecare biroul nostru și o să fie ușor de chestionat persoanele citate,” a menționat polițistul de sector, Anatolie Daniliuc.

Potrivit proiectului, clădirea va costa peste trei milioane de lei, bani oferiți de Inspectoratul General al Poliției și primăria orașului Nisporeni. Construcția acesteia va începe chiar în acest an.

”Acest bloc de pe strada Alexandru cel Bun, care riscă să se prăbușească oricând, va fi demolat în curând. În locul lui va fi înalțăt sediul pentru polițiștii Sectorului numărul 1. Casa acestora se va întinde pe o suprafața de patru ari și va avea un nivel,” a relatat reporterul  CANAL 2 NISPORENI, Maria Popa.

Pe lângă birouri, oamenii legii vor dispune și de o cameră de relaxare.

”Acest sediu ni-l dorim cum s-ar spune, din toată inima din motivul că angajații poliției, adică noi vom putea activa într-un mediu mai destins în care ne vom îndeplini atribuțiile de serviciu la un nivel la o calitate foarte înaltă. În sediul respectiv vom avea toate condițiile, vom avea o baie, un birou, un spațiu pentru odihnă,” a comunicat ofițerul principal al Sectorului nr. 1 al IP Nisporeni, Alexandru Dobroviceanu.

 

Șeful Sectorului număru 1, Denis Popescu,  a declarat că noul sediu va asigura condiții bune pentru angajați, dar și accesul cetățenilor la servicii polițienești de calitate.

”Este un beneficiu atât pentru angajați, cât și pentru întreaga societate, deoarece la construirea acestui sector se vor îmbunătăți condițiile de lucru și vor fi prestate servicii de calitate, necătând faptul că la moment dispunem de tehnică de calcul, automobile de serviciu, dar angajații sectorului nr 1 sunt într-un birou de serviciu în care activează șase angajați, iar pentru prestarea serviciului le vine foarte greu. Construirea acestui sector vor da prestarea serviciului de calitate și este necesar un spațiu confortabil unde cetățenii vor fi mai deschiși și predispuși la o conlucrare mai eficientă și mai sigură cu noi,” a afirmat șeful Sectorului nr. 1 al IP Nisporeni, Denis Popescu.

Sectorul numărul 1 al Inspectoratului de Poliție Nisporeni a fost înființat în anul 2013. Acesta deservește aproximativ 18 500 de oameni din orașul Nisporeni și comuna Vărzărești.

Sursa: Canal 2 Nisporeni