Comisia Electorală Centrală a expediat Curții Constituționale raportul cu privire la rezultatele alegerilor Parlamentului Republicii Moldova din 24 februarie 2019. Declarația a fost făcută pentru Deschide.MD de șeful-adjunct al Direcției comunicare, relații publice și mass-media, Cornel Pasat.

Potrivit lui, documentul a fost expediat azi după-amiază.

Astfel, Curtea Constituțională urmează să confirme rezultatele alegerilor, să valideze mandatele atribuite deputaților aleși și să confirme lista candidaților supleanți.

Potrivit Codului Electoral, CCM are la dispoziție 5 zile, însă decizia va fi luată nu mai devreme de soluționarea tuturor litigiilor în instanțele de judecată.