Peste un milion de bunuri imobile din R. Moldova aflate fie în proprietate privată, fie în proprietatea statului vor fi înregistrate pe parcursul anilor 2019-2023 de către Agenția Servicii Publice (ASP), în parteneriat cu Agenția Proprietății Publice și cu Agenția Relații Funciare și Cadastru.


Lucrările vor fi efectuate în cadrul proiectului „Înregistrarea și evaluarea funciară”, finanțat de Banca Mondială cu 30,1 milioane de euro.

În special, este vorba de înregistrarea primară masivă a circa 800 de mii de bunuri imobile transmise în proprietate privată din 490 de localități rurale și a 350 de mii de bunuri imobile aflate în proprietatea publică a statului și a autorităților publice locale, care nu au fost incluse în sistemul național de cadastru.

Procedura de înregistrare a tuturor bunurilor imobile va fi gratuită.

Lucrările de înregistrare masivă vor fi inițiate în cel de al doilea semestru al anului curent, începând cu raioanele din regiunea de nord: Ocniţa, Briceni, Donduşeni, Edineţ, Floreşti și Soroca.

În prima jumătate a anului, Agenţia Servicii Publice va instrui reprezentanţii autorităţilor publice şi ai companiilor autorizate în executarea lucrărilor cadastrale. De asemenea, pentru a asigura corectitudinea lucrărilor și a datelor introduse în Registrul bunurilor imobile, în procesul de executare a lucrărilor de identificare a bunurilor imobile și a proprietarilor acestora, în localități vor fi organizate consultări publice.

Proiectul finanțat de Banca Mondială are drept obiectiv finalizarea înregistrării tuturor proprietăţilor imobiliare din Republica Moldova, precum şi cadastrarea, înregistrarea și evaluarea bunurilor imobile atât proprietate privată, cât și proprietate publică.

În prezent, peste 30 la sută din bunurile imobile de pe teritoriul țării nu sunt înscrise în Registrul bunurilor imobile și a drepturilor asupra acestora.