Michel Platini, fostul președinte al UEFA, a fost arestat pentru că ar fi ajutat Qatarul să primească găzduirea Campionatului Mondial de Fotbal din 2022 în schimbul unei sume de bani.

Michel Platini, în vârstă de 63 de ani, legendă a fotbalului mondial și fost șef al UEFA în perioada 2007-2015, a fost reținut în această dimineață în Franța, a anunțat publicația Daily Mail, potrivit site-ului Libertatea.

Presa franceză a dezvăluit că Platini a fost reținut în această dimineață într-un dosar de corupție vizavi de acordarea organizării Mondialului din 2022 Qatarului.

Platini a fost reținut de procurorii din Nanterres, o suburbie a Parisului, și urmează să fie audiat.