Drumurile de țară și pline cu gropi vor rămâne în istorie pentru mai mulți localnici ai satului Soltănești. Reparația a trei străzi din localitate, la care nu s-a umblat mai bine de 15 ani, este pe ultimă sută de metri. Lucrările au fost finanțate din banii administrației publice locale, dar și ai Fondului Rutier.

Claudia Beschieru are 68 de ani. Pensionara povestește că a trăit mai mult de jumătate de viață pe un drum de țară, aflat în stare deplorabilă și care era aproape impracticabil în timpul ploios.

” Foarte bucuroși suntem că ne face drumul, se repară. Înainte când mai de mult în galoși, dar acum că ne-a făcut șosea ideală deacum cu galoși nu prea. Acum o să mergem mai ușor, mai frumos”, a spus locuitoarea satului Soltănești, Claudia Beschieru.

Și alți localnici se plâng că străzile pline de noroi și gropi le dădeau mari bătăi de cap. Ei spun că au așteptat ani întregi renovarea acestora.

” Era glod, râpi și umblam și noi mai mult în ciubote de ”râzână”,  în ”caloș”, dar acum…”.

” Drumul că mi-l face nouă, asta e ceva fain. Este bun cum se mai spune că au fost vremuri. Eu sunt în vârstă și umblam în ciubote până deasupra genunchilor, dar acum este bine. Am mers pe mașină și când veneam aici cu ”prițăp” din urmă și când mă băgam în glodurile astea… Păi, Doamne ferește”.

Muncitorii acoperă drumurile cu trei straturi de pietriș. Ei dau asigurări că lucrările vor fi încheiate la sfârșitul acestei luni.

” Cu pietriș, cu un strat mai mășcat, pe urmă mai mărunțel și apoi, iar încă mai mărunțel și apoi moluz. Când se pune moluzul, se udă traseul. Este foarte greu, nu se face chiar ușor că aici sunt multe normative de pus pietrișul la un nivel să corespundă grosimea”.

Primarul satului, Nicolai Vasilachi, a declarat că a decis să repare aceste străzi, după ce localnicii au venit cu asemenea solicitare. Lungimea totală a artelor în proces de renovare constituie un km și 200 de metri.

”Nu că aceste  drumuri sunt cu interes mare, dar toate drmurile din sat sunt de interes, pentru că locuiesc și trăiesc oameni și să nu meargă prin murdărie, prin glod”, a menționat  primarul satului Soltănești, Nicolae Vasilachi.

Lucrările costă jumătate de milion de lei. 320 de mii de lei au fost alocați de Primăria satului Soltănești, iar restul provin din bugetul Fondului Rutier.