Au lăsat birourile și ținutele clasice și au ieșit în natură, dar nu ca să se odihnească, ci să muncească. 35 de funcționari din cadrul Primăriei orașului Nisporeni, ai Gospodăriei Comunale, dar și ai Inspectoratului Ecologic au plantat,  astăzi, sute de copaci în apropierea scărilor ce duc la mănăstirea ”Ștefan cel Mare” din urba noastră.

Îmbrăcat în haine sport, fiecare funcționar afirmă că a săpat cel puțin trei gropi și a plantat tot atâția arbori.

Astăzi am inițiat o campanie să plantăm puieți de tei și nuc pe traseul scărilor, care duc către mănăstirea ”Ștefan cel Mare și Sfânt” cu scopul să înverzim acest traseu, să fie plăcut pentru toți cei care vor dori să vină aici.”

”Am sădit câțiva copăcei, pentru ca să fie foarte frumos și să fie în anii noștri de bătrânețe când ne vom ridica să avem o umbră, unde ne vom pune la odihnă.”

Potrivit primarului orașului Nisporeni, Grigore Robu, puieții de nuc și tei au fost sădiți lângă scările ce duc la lăcașul de cult, cunoscute ca și Drumul Crucii, întrucât acestea vor fi parte a unui traseu turistic a raionului Nisporeni.

”Pentru a avea un drum al crucii prin inima pădurii să ducă până la Mănăstirea Ștefan Cel Mare. Echipa primăriei a ieșit să planteze acești copaci pentru a rămâne în urma noastră copaci frumoși de care să se bucure toată lumea,” a afirmat  primarul orașului Nisporeni, Grigore Robu.

În total, participanții la înverzire au plantat 600 de arbori. Aceștia au fost oferiți gratuit de Inspectoratul Ecologic și Agenția ”Moldsilva”.