De-a lungul timpului, arta ţesutului la război era practicată la sate aproape în orice gospodărie. Acum însă, lucrul manual a fost înlocuit cu maşinării. Chiar și așa, la Grozești, acest meșteșugărit nu a fost uitat. Însă, cei drept, covoarele au fost înlocuite cu poșetele.

Zinaida Moroz are 77 de ani și chiar dacă anii și-au pus amprenta pe vederea ei, femeia încă practică arta străveche a țesutului la război. Meșterița spune că îndeletnicirea a fost transmisă din generație în generație.

”Tare de mică, eu nu mai țin minte de când țes, dar surorile mele de la trei ani deja țeseau toate. Bunica mea a trăit 96 de ani, iar bunicul 98 și au țesut, avea 70 de ani și ea țesea prosoape, dar la prosoape e fin tare să dai firișorul de ață,” a povestit meșterița,  Zinaida Moroz.

Covoarele țesute se pare că nu mai sunt la mare căutare, spune meșterița.

”Greu vindem. Am vândut cu 400 de lei covorul, dar asta a fost prin 1995. Când am vândut ultimul de aici, Virginia plângea nu mai vindem covoare acum căci nu mai putem țese,” a mărturisit meșterița,  Zinaida Moroz.

Femeia mai spune că țesutul pentru ea nu este o povară ci invers, o plăcere, iar acum confecționează doar poșete.

”Țeseam repede și mult câte două covoare mari pe iarnă și la lucru mergeam. Dacă nu mi-ar plăcea cred că nu l-aș mai face, pentru mine e o relaxare, iată țes și dacă mă doare spatele mă duc și mai citesc o gazetă sau mă uit la televizor, dar mai mult țes,” a spus meșterița,  Zinaida Moroz.