Grav accident în orașul Nisporeni. Două mașini s-au ciocnit violent. În urma impactului, șoferul unuia dintre vehicule a ajuns la Spitalul Raional Nisporeni cu mai multe leziuni faciale. Potrivit poliției, vinovat de producerea accidentului s-ar face celălalt conducător auto, care a efectuat o depășire neregulamentară.

Accidentul s-a produs ieri dimineață în jurul orei 9:30 pe strada Suveranității din orașul Nisporeni. Trecătorii spun că impactul a avut loc într-o fracțiune de secundă.

”Eu când am venit deja nu mai era aici, era doar poliția și deja tralul să le încarce. Foarte grav mașinile deja amândouă nu se pot repara.”

Imediat la fața locului au venit polițiștii dar și medicii. Unul dintre conducători auto a fost transportat de urgență la spital.

”A fost internat un pacient de 57 de ani cu câteva răni la față dintr-un accident rutier, pacientul din Vărzărești  a fost internat în secția de chirurgie,” a spus directorul  Spitalului Raional Nisporeni, Lidia Crăciun.
Celălalt conducător auto în vârstă de 19 ani riscă acum chiar și dosar penal.

”Mașinile au fost deteriorate considerabil. Urmează a fi stabilite leziunile corporale a părții vătămate și se va aprecia asupra vinovăției persoanei. Dacă persoana în urma leziunilor corporale, va avea leziuni ușoare, celui vinovat i se va aplica o amendă în valoare de 1500 de lei și șase puncte de penalizare, dar dacă leziunile corporale vor fi medii sau grave, va fi deschis un dosar penal pe comiterea unui accident rutier, ” a comunicat ofițerul IP Nisporeni, Sergiu Marian.